Tegyük láthatóvá a lakhatási válságot!
Facem vizibilă criza locuirii!
Acțiune simultană în București, Cluj și Timișoara.
Criza locuirii era aici cu mult înainte de Covid-19. Evacuările, segregarea, gentrificarea, chiriile uriașe și executările silite au devenit normale în viețile noastre. Aceasta e „normalitatea” de fond peste care s-a adăugat criza medicală Covid-19.
Vino alături de noi pe 5 noiembrie într-o acțiune de vizibilizare a crizei locative!
Știi pe cineva evacuat? Sau pe cineva care plătește o chirie prea mare? Care abia reușește să-și plătească utilitățile? Poate chiar tu? Ai văzut cu ochii tăi cum un cartier mult iubit a fost distrus de dezvoltatori imobiliari? Cum strada ta a devenit locul de joacă al celor cu mulți bani iar tu și vecinii tăi ați fost încet-încet dați la o parte?
Pe 5 noiembrie, între orele 10 și 16, mergi în locul respectiv și fă un live pe pagina evenimentului nostru sau pe profilul personal. Spune-ne unde ești și ce s-a întâmplat, adaugă la final următorul slogan:
Împreună facem vizibilă criza locuirii!
și hashtagul #CrizaLocuirii
#CrizaLocuirii
#LocuințeSociale #În2aniNu20
Acest eveniment face parte din strategia Blocului pentru Locuire de a răspunde crizei locuirii și crizei generale, în contextul pandemiei Covid-19. Axa strategiei noastre constă în Petiția Locuințe Sociale în 2 ani nu 20! Aceasta creează presiune asupra autorităților locale să rezolve în 2 ani cererile complete pentru locuințe sociale și să distribuie locuințele către persoanele îndreptățite. Odată ce strângem suficiente semnături, depunem petiția la Consiliile Locale din București, Cluj și Timișoara și presăm autoritățile să adopte măsura. Deja am pregătit proiectul de Hotărâre și Referatul doveditor – tot ce trebuie consiliile să facă este să adopte măsura!
Însă înainte de asta, avem nevoie de semnături!
Implică-te! Semnează și dă mai departe: https://campaniamea.declic.ro/efforts/locuinte-sociale-in-2-ani-nu-in-20
📢 Se întâmplă azi și în Cluj, între orele 12.00-16.00, în mai multe locații ale orașului.
✊ Oricine se poate alătura…
Posted by Căși sociale ACUM / Social housing NOW on Wednesday, November 4, 2020
Linda Greta Zsiga vorbește despre evacuările de pe strada Anton Pann din 2018 în Cluj, de unde o familie alcătuită de 6 persoane dintre 3 minori au fost evacuate în 2018 dintr-un beci aflată în posesia primăriei și unde familia a locuit timp de 22 ani. Beciul stă gol acum și familia fără căminul lor.
Cerem consiliului local locuințe sociale în 2 ani nu în 20!
Veda Popovici ne explică cum și de ce s-au întâmplat evacuările de pe strada Vulturilor în 2014 în București, de unde peste 100 de oameni au fost evacuați. Casele sunt demolate sau lăsate goale să aștepte construirea apartamentelor de lux în cartierul care se tot gentrifică. Ce s-a întâmplat pe Vulturilor în București este similar cu ce se întâmplă și în Cluj în mai multe locații, de exemplu pe strada Anton Pann (vezi videoul Lindei shareuită de mine mai jos). În România locuințele sunt în mâinile pieței imobiliare care construiește apartamente noi dar nu pentru noi.